Sfinţii Cuvioşi Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul

Sfântul Efrem Sirul (†373) era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam şi din părinţi creştini. A fost hirotonit diacon de Episcopul Iacob din Nisibe şi i s-a încredinţat noua Şcoală siriacă din Edesa, care a cunoscut o mare strălucire sub conducerea sa. Tradiţia spune că a luat parte la lucrările Sino­dului I Ecumenic de la Niceea şi că a fost hirotonit preot de Sfân­tul Vasile cel Mare. Sfântul Efrem a fost un poet inspirat, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om mare rugător. Pentru darurile sale a fost numit „harfa Duhului Sfânt”. A cântat cu mare strălucire credinţa, rugă­ciunea şi mai ales pocăinţa. Părţi din scrierile lui se află şi în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele”, rostită în timpul Postului Mare. Astfel, scri­ind multe cărţi şi pe mulţi învăţându-i, la adânci bătrâneţi ajun­gând, s-a mutat în pace la Domnul.