Sfinții Cuvioşi Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan
Sfântul Xenofont s-a născut la Constantinopol şi a fost senator pe vremea împăratului Iustinian cel Mare (527-565). Era creştin evlavios şi s-a căsătorit cu Maria. Au avut doi fii, Ioan şi Arcadie. Pe aceşti doi fii, Xenofont i-a trimis la învăţătură la şcolile renumite din Beirut. Însă, în drum spre destinaţie, fiind feciorii pe mare, s-a stârnit o furtună, iar corabia cu care mergeau s-a sfărâmat. Xenofont şi Maria au plecat să-i caute pe fiii lor şi, după o vreme, i-au găsit într-o mănăstire din Ierusalim. Cei doi făgăduiseră în timpul furtunii că se vor călugări şi, după ce au scăpat cu viaţă, au împlinit făgăduinţa. Părinţii lor, fericindu-i pe feciori, s-au făcut şi ei monahi, mergând fiecare la mănăstirea sa şi sporind în duh. Dumnezeu i-a învrednicit pentru aceasta de darul facerii de minuni.