Sfinţii Ier. Eutihie, Episcopul Melitinei, şi Nichita, Episcopul Calcedonului

Sfântul Ierarh Eutihie, Episcopul Melitinei (sec. I),  a fost lucrător împreună cu Sfinţii Apostoli la vestirea Evangheliei lui Hristos. A suferit multe chinuri pentru credinţa în Hristos în vremea cât a fost episcop al cetăţii Melitina din Armenia. Sfântul Ierarh Eutihie „a fost ucis de păgâni, care l-au înecat aruncându-l în apă” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).

Sfântul Ierarh Nichita, Episcopul Calcedonului (sec. VIII), din tinereţe a ales viaţa monahicească. El a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului, unde a păstorit între anii 726 şi 775. Sfântul Nichita „s-a dovedit împlinitor al dumnezeieştilor porunci, păzitor cu sfinţenie al pravilelor rânduite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, bun păstor şi plin de osârdie în sporirea dreptei credinţe. Din agoniseala muncii sale miluia pe cei săraci, hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi şi primea pe cei străini. De asemenea, se arăta apărător văduvelor, tată orfanilor şi celor nenorociţi mângâietor, atât prin cuvânt, cât şi prin faptă” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).

În timpul păstoririi sale, Biserica s-a confruntat cu erezia iconoclastă, adică lupta împotriva sfintelor icoane. Împăraţii iconoclaşti ai Bizanţului din veacul al VIII-lea i-au persecutat pe apărătorii sfintelor icoane. Cuviosul Nichita a fost un mare apărător „al credinţei statornicite de Sfinţii Părinţi, mărturisind pretutindeni că icoanele sunt vrednice de cinstire şi că scoaterea lor din biserică este o grea rătăcire de la dreapta credinţă. Pentru râvna lui, a fost alungat din scaunul arhieresc şi osândit la surghiun, iar, după multe suferinţe, izgoniri şi chinuri, se spune că s-a retras într-o mănăstire din Palestina, unde s-a mutat cu bucurie la Domnul, statornic în mărturisirea lui până la capăt” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).