Sfinţii Mari Mucenici Mercurie şi Ecaterina, sărbătoriţi la biserica voievodală din Rădăşeni

Data: 29 Noiembrie 2016

Vineri, 25 noiembrie 2016, a fost zi de mare sărbătoare pentru localitatea suceveană Rădăşeni, unde biserica de lemn construită în anul 1611, ctitorită de domnitorul Ştefan Tomşa al II-lea şi domniţa Elena, a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a-i cinsti pe Sf. M. Mc. Mercurie şi Sf. M. Mc. Ecaterina.

Sărbătoarea a început din seara zilei de 24, când a fost săvârşită slujba Vecerniei, continuată în ziua de cinstire a Sfinţilor cu oficierea Utreniei, Acatistul Sfinţilor şi Sfânta Liturghie, ce l-a avut în mijlocul credincioşilor pe IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de studenţi de la Conservator, iar la momentul împărtăşirii credincioşilor (printre care s-au numărat şi 30 de copii), elevii de la şcoala gimnazială din localitate au intonat cântece religioase. Ierarhul a fost întâmpinat după datina străbună cu pâine şi sare de către d-l primar ing. Neculai Perju, majoritatea celor prezenţi fiind îmbrăcaţi în straie populare.

La sfârşitul slujbei, IPS Părinte Pimen a citit rugăciunea arhierească de dezlegare şi a oficiat slujba Parastasului pentru preoţii, ctitorii şi toţi enoriaşi trecuţi la Domnul. A urmat apoi agapa frăţească, pregătită după tradiţia locului, cu bucate alese pregătite de gospodinele parohiei şi de toţi credincioşii bucovineni cu dare de inimă.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre viaţa celor doi Mucenici, de la care trebuie să luăm ca exemplu şi pildă jertfelnicia lor: „Deşi lumea era mai mult păgână în timpul când sfinţii prăznuiţi au pătimit, creştinii erau mult mai uniţi, se dăruiau unul pentru celălalt şi niciodată nu dădeau înapoi, chiar dacă aveau să plătească cu preţul vieţii lor. Şi pentru acest fapt, al iubirii dintre ei, păgânii îi urau, dar îi şi stimau, iar dragostea aceasta a dus la răspândirea creştinismului. (...) Astăzi ne aflăm în această biserică monument istoric de mai bine de 400 de ani, care, după străduinţa părinţilor Constantin Rotar şi Georgian Rotar, este restaurată complet, împodobită frumos, cu multă credinţă şi dragoste pentru ceea ce este sacru şi respect mai ales faţă de cele ne-au lăsat strămoşii noştri. Cinste părinţilor dumneavoastră şi cinste vouă pentru acest odor de mare preţ".

După cuvântul de mulţumire al părintelui Constantin Rotar adresat ierarhului, părintelui protopop Adrian Dulgheriu şi tuturor binefăcătorilor şi enoriaşilor, părintele Georgian Rotar a dăruit Înaltpreasfinţitului Pimen o icoană cu Sfântul Cuvios Pimen cel Mare, în semn de preţuire pentru grija părintească pe care o are pentru biserica de la Rădăşeni şi pentru întreaga eparhie pe care o păstoreşte. Pentru grija pe care o are faţă de sfânta biserică şi pentru toate activităţile desfăşurate în cadrul parohiei, pr. Georgian Rotar a fost hirotesit întru iconom stavrofor.