Sfinții Martiri Brâncoveni, cinstiți în orașul argeșean Mioveni

Data: 19 August 2020

În ziua de cinstire a Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhi­episcopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credin­cioșilor din orașul Mioveni, ju­dețul Argeș, veniți într-un număr foarte mare pentru a sărbători hramul principal al capelei cimitirului orășenesc.

Ierarhul argeșean a oficiat Sfânta Liturghie pe esplanada bisericii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.

Cu această ocazie, chiriarhul eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de dramatismul evenimentelor petrecute în familia domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Ansamblul Cimitirului Orășe­nesc din Mioveni a fost realizat în anul 2013. Pe lângă spațiul destinat amenajării cimitirului și clădirilor administrative, în anul 2015 a fost sfințită noua capelă și a fost inițiat proiectul pentru o ­biserică mai spațioasă care se află în construcție.