Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 31 Ianuarie 2017

Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese cu darul lui Dumnezeu, după multă învăţă­tură, doctor iscusit, încât tămă­duia bolile trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. Stârnindu-se pri­goană împotriva creştinilor, Sfân­tul Chir a plecat din Egipt în Arabia, intrând în viaţa pustni­cească. În vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan, care lăsând toate, chiar şi dregă­toria sa, voia să devină creştin. Acesta, auzind de minunile lui Chir, l-a căutat şi găsindu-l a de­venit ucenicul său. Astfel, îm­preună cutreierau cetăţile şi satele, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată boala. Atunci, o femeie creştină, Atanasia, a fost prinsă de pă­gâni, împreună cu cele trei fiice ale sale, Teo­dota, Teoctista şi Eudoxia. Deci, Chir şi Ioan, te­mându-se ca nu cumva cele patru femei creştine să se le­pede de Hristos, au mers la ele în temniţă şi le îmbăr­bătau. Aflând dregătorul cetăţii că cei doi Îl mărturisesc pe faţă pe Hristos, i-au supus la multe şi cumplite chinuri, apoi a poruncit să li se taie capetele.