Sfinţii Mucenici Eutropie, Cleonic şi Vasilisc

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 03 Martie 2016

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, au fost rude şi împreună ostaşi cu Sfântul Teodor Tiron şi erau din Amasia Pontului, în Asia Mică. Eutropie şi Cleonic erau fraţi, iar Vasilisc era nepot al Sfântului Teodor. Fiind creştini, au fost prinşi împreună cu Sfântul Teodor şi întemniţaţi pentru o lungă perioadă de timp. Dregătorul Asclepiodot venind în Amasia, i-a chemat pe cei trei tineri înaintea sa, încercând să-i facă să se lepede de credinţa în Hristos. Zadarnice fiind încercările sale, i-a supus la grele chinuri. Şi fiind duşi în templul Artemidei, ca în faţa poporului să aducă jertfă idolului, acesta a căzut la pământ şi s-a sfărâmat, la rugăciunea lor către Dumnezeu. Deci, fiind învinuiţi de vrăjitorie, Eutropie şi Cleonic şi-au primit sfârşitul prin răstignire pe cruce, asemenea Mântuitorului. Vasilisc a fost aruncat în temniţă şi mai târziu, în ziua de 22 mai, i s-a tăiat capul cu sabia.