Sfinţii Mucenici Teopempt şi Teonas; Sfânta Cuvioasă Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului. Post)
Sfântul Teopempt era episcop în zilele lui Diocleţian (284-305). Și, ridicând acest împărat păgân prigoană împotriva creştinilor, a dat poruncă aspră ca pretutindeni cei care mărturisesc pe Hristos să fie siliţi să aducă jertfe idolilor şi să fie chinuiţi. Printre primii care au fost prinşi a fost Sfântul Teopempt, care mărturisind credinţa cea adevărată a fost aruncat într-un cuptor cu foc din care a ieşit nevătămat. Apoi, după ce i s-a scos un ochi, vrăjitorul păgân Teonas l-a silit să bea otravă, dar Teopempt a rămas nevătămat. Văzând acestea, Teonas a mărturisit şi el pe Hristos şi a fost aruncat cu capul în jos într-o groapă, după care a fost acoperit de viu cu pământ. Sfântului Teopempt i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei. Tot astăzi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Sinclitichia (†350). Aceasta s-a născut în Alexandria şi avea foarte multă bogăţie. Mulţi doreau s-o ia de soţie pentru frumuseţea ei, însă ea nu dorea să se mărite, ci îşi dedica viaţa lui Dumnezeu. După multe nevoinţe, aproape de sfârşitul vieţii, a fost ispitită de diavolul ca oarecând Iov, fiind vătămată cu bube, care i-au mâncat tot trupul. Ajungând la 80 de ani, o boală grea i-a luat darul vorbirii şi astfel şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.