Sfinţii Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima

Sfinţii Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima erau africani la origine şi au trăit în anii domniei lui Deciu (249-251) şi a lui Fortunian dregătorul din Africa stăpânită de romani. Îndată după urcarea pe tron, împăratul Deciu a interzis creştinismul şi oricine era bănuit că se închină Dumnezeului creştinilor trebuia numaidecât să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe idolilor. Dacă cineva s-ar fi împotrivit, era întemniţat şi mai apoi chinuit până la moarte. Văzând acestea, dreptcredincioşii Terentie, Pompei şi toţi cei împreună cu ei, 40 fiind la număr, s-au unit şi au stat bărbăteşte împotriva păgânilor, mărturisind cu mult curaj pe Hristos Iisus Domnul. Ei şi-au adus aminte de cuvintele Mântuitorului Care îi învăţa pe ucenici zicându-le: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; teme­ţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă” (Matei 10, 28). Astfel, stând înaintea lui Fortunian, tinerii aceştia propovăduiau puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi neputinţa idolilor neînsufleţiţi care erau cinstiţi de păgâni. Pentru aceasta, au fost cumplit chinuiţi, iar unora dintre ei le-au fost aduse soţiile, care îi implorau să se despartă de credinţa în Domnul Iisus Hristos. Sfinţii însă au rămas neclintiţi, şi pentru aceasta, din porunca dregătorului, după multe zile de întemniţare şi bătăi, li s-au tăiat capetele, primind astfel cununa muceniciei.