Sfinţii Români cinstiţi la Roskilde în Danemarca

Data: 15 Iulie 2013

Parohia ortodoxă română „Sfinţii Români“ din oraşul Roskilde, Danemarca, şi-a sărbătorit hramul duminică, 14 iulie. Cu acest prilej, Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârşit Acatistul Sfinţilor Români şi Sfinta Liturghie, împreună cu părintele paroh Mihai-Marius Hornicar. În cuvântul de învăţătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenţi despre sfinţii români care îi ajută pe urmaşii lor, mai ales pe cei din diaspora în păstrarea şi cultivarea credinţei şi identităţii strămoşeşti. Totodată, i-a felicitat pe preot şi enoriaşi pentru eforturile depuse în urmă cu câteva săptămâni, în vederea repatrierii în ţară a trupului neînsufleţit al unui tânăr român imigrant, decedat năprasnic în acele locuri. Preasfinţitul Macarie a arătat că trebuie să manifestăm durerea şi compasiunea, dar în acelaşi timp şi coresponsabilitatea creştină. La finalul slujbei, toţi cei prezenţi au primit în dar de la arhiereu Acatistul Sfinţilor Români, publicat recent la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă din Bucureşti.

După-amiază, Preasfinţitul Macarie, părintele paroh şi un grup de tineri ai Centrului de tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ al Episcopiei Europei de Nord s-au oprit la izvorul tămăduitor al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul din apropierea catedralei-necropolă a suveranilor danezi din Roskilde. La acest izvor, încă de la începuturile creştinismului scandinav, prin rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul, mulţi erau vindecaţi de neputinţele lor trupeşti şi sufleteşti. Totodată, a fost vizitat şi muzeul corăbiilor vikinge din fiordurile vechii capitale a Regatului Danemarcei.