Sfinţii Serghie şi Vah, cinstiţi de craioveni

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 10 Octombrie 2017

Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au fost sărbătoriţi şi anul acesta în mod deosebit la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Craiova, unde se află spre cinstire şi închinare o parte din sfintele lor moaşte. Momentele liturgice au marcat totodată și începutul noului an universitar la Facultatea de Teologie din Craiova. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

Programul liturgic închinat praznicului Sfinţilor Serghie şi Vah a început de ­vineri seară, 6 octombrie, când, după săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia, racla cu moaştele sfinţilor a fost purtată în procesiune în ­jurul Catedralei Mitropolitane. Momentele liturgice au continuat cu slujba Utreniei. Sâmbătă, 7 octombrie, în ziua praznicului, Sfânta şi Dumnezeiasca ­Liturghie a fost săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Au trăit cuviincios şi şi-au înfrumuseţat sufletul cu fapte bune”

În cuvântul rostit la finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit Irineu a exprimat bucuria duhovnicească a cinstirii Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, ocrotitori ai Catedralei Mitropolitane şi ai Facultăţii de Teologie din Craiova. „Viaţa Sfinţilor Serghie şi Vah a fost marcată de fapte bune, de rugăciune, de curăţire sufletească, pentru că sfinţii mucenici sunt aceia care au păzit poruncile Mântuitorului Iisus Hristos şi le-au împlinit. Ei au trăit cuviincios şi şi-au înfrumuseţat sufletul cu fapte bune. Tot ceea ce este spre slava Părintelui Ceresc au agonisit în inimile lor în aşa fel încât trupurile şi sufletele lor s-au sfinţit şi au văzut pe Dumnezeu. Într-adevăr Sfinţii Serghie şi Vah au fost modele de viaţă evlavioasă de-a lungul existenţei lor pământeşti. Corectitudinea şi faptele lor bune i-au ridicat la mare înălţime duhovnicească înaintea contemporanilor. Vrăjmaşul, care neîncetat se luptă împotriva sfinţilor şi a celor evlavioşi, a stârnit împotriva lor atâta ură şi răutate că unii dintre aceia care erau mai ­înainte ostenitori şi tovarăşi cu ei i-au denunţat înaintea asupritorilor. Astfel, aceşti plăcuţi ai lui Dumnezeu au fost duşi ­înaintea procuratorului roman şi au fost osândiţi la moarte. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a sălăşluit în ceruri şi de acolo se roagă pentru sufletele noastre”, a spus Înalt­preasfinția Sa.
La finele slujbei, protos. Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, i-a înmânat un buchet de flori şi l-a felicitat în numele clericilor şi al credincioşilor prezenţi pe IPS Părinte Mitropolit Irineu cu prilejul împlinirii a 26 de ani de slujire arhierească.

Moaştele Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah au fost aduse în ţara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab şi depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Raclele sfintelor moaşte au fost făcute din porunca arhierească a Episcopului Iosif de Argeş, cu sprijinul creştinilor binevoitori din oraşul Piteşti, în anul 1867, ca semn de recunoştinţă pentru binefacerile primite prin ale lor sfinte rugăciuni.

În anul 1949, la 25 octombrie, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dumitrie” din Craiova, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire Mitropolit Firmilian al Olteniei.