Sfinții Trei Ierarhi, cinstiți în eparhii din Muntenia și Dobrogea
În eparhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur a fost marcată prin vizite pastorale ale ierarhilor în parohii care și-au cinstit ocrotitorii, unde au săvârșit Sfânta Liturghie și au rostit cuvinte de învățătură. Totodată, întrucât au fost aleși ca ocrotitori ai învățământului teologic ortodox, la școlile teologice din eparhii s-au desfășurat evenimente culturale în cadrul cărora au fost interpretate cântări bisericești în cinstea Sfinților Trei Ierarhi și poezii religioase.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit duminică, 30 ianuarie 2022, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cadre didactice ale Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, se arată pe arhiepiscopia targovistei.ro.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța Sfinților Trei Ierarhi pentru teologia ortodoxă și pentru statornicirea și aprofundarea terminologiei trinitare, amintind aportul lor la configurarea identității ecleziale răsăritene.
Constanța
Și Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul constănțean Tomis Nord și-a cinstit duminică ocrotitorii. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a spus că Sfinții Trei Ierarhi sunt adevărate exemple de urmat pentru creștinii din toate timpurile.
Buzău
De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” și Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău și-au sărbătorit ocrotitorii spirituali. În mijlocul credincioșilor și elevilor seminariști s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și profesori ai instituției de învățământ teologic buzoian, ne-a transmis pr. Dragoș Olteanu, consilier eparhial.
„Sfântul Vasile cel Mare a rămas în conștiința Bisericii ca prototip al teologului practic, Sfântul Grigorie Teologul, al celui contemplativ, iar Sfântul Ioan Gură de Aur, al teologului pastoral care, prin cuvântul viu adresat credincioșilor, izbutea să-i sensibilizeze și pe cei mai împietriți la inimă, determinându-i să se apropie de Biserică. Țelul principal al celor trei ierarhi a fost acela de a apăra dreapta credință mântuitoare, pe care au mărturisit-o atât prin cuvânt, cât și prin faptele concrete ale slujirii aproapelui”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotonit întru diacon pe teologul Alin Laurențiu Răuță, pe seama Catedralei Voievodale „Adormirea Maicii Domnului”.
La final, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii Catedralei Arhiepiscopale și pentru profesorii și elevii Seminarului Teologic mutați la Domnul. Ziua s-a încheiat cu tradiționala serbare de hram în cadrul căreia elevii seminariști au interpretat cântări bisericești în cinstea Sfinților Trei Ierarhi.
Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul gălățean Mazepa 2, care și-a cinstit ocrotitorii spirituali, ne-a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața aleasă a sfinților pomeniți, arătând că cei trei luceferi ai Ortodoxiei au fost aleși de Dumnezeu pentru a propovădui cuvântul Evangheliei Sale, strălucind în lume atât prin viața și faptele lor, cât și prin scrierile și cuvântările pline de cinste și înțelepciune.
După Sfânta Liturghie, în cadrul programului parohial „Rugăciunea, izvor de vindecare în viața creștinului”, Înaltpreasfinția Sa a oferit diplome, iconițe și alte daruri unui număr de 12 elevi din municipiu pentru rezultate remarcabile la învățătură și pentru implicarea în activitățile educațional-catehetice și social-misionare ale parohiei.
De asemenea, 25 de elevi de la Şcoala nr. 28 „Mihai Eminescu” din Galaţi, care au oferit răspunsurile de la strană la Sfânta Liturghie, au primit pachete cu daruri din partea parohiei.
În zilele premergătoare hramului, 25 de copii orfani de la trei centre de plasament şi 45 de vârstnici au primit hrană şi alte daruri din partea parohiei, ne-a transmis părintele Rareș Bucur.
Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, județul Ialomița, cel mai vechi așezământ monahal din eparhie, se arată pe sf-esc.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre puterea pocăinței ce reiese din Evanghelia rânduită de la Luca 19, 1-10. Totodată, ierarhul a explicat că Sfinții Trei Ierarhi sunt făclii luminoase pentru noi credincioșii și mari învățători ai teologiei ortodoxe.
Tulcea
Singura biserică din municipiul Tulcea cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” s-a aflat duminică în zi de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele Felix Neculai, consilier eparhial.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a spus celor prezenți că Zaheu vameșul este un exemplu de pocăință, iubire și dreptate. În continuare, Preasfinția Sa a vorbit și despre activitatea bisericească culturală și filantropică a Sfinților Trei Ierarhi.