Sfinţii, ursitoarele şi copiii

Pentru ţăranii noştri, copiii erau darul lui Dumnezeu cel mai preţios. Până acum şaizeci de ani, mureau foarte mulţi copii. Nu apăruseră antibioticele şi infecţiile grave secerau multe vieţi. În amărăciunea lor, ţăranii nu prea ştiau ce să creadă: aşa le-a fost scris pruncilor de către ursitoare rele, sau nu au avut credinţă în mila lui Dumnezeu, a Maicii Sale şi a sfinţilor, care le-ar fi putut salva copiii? De-a lungul anului, mulţi erau sfinţii la ajutorul cărora puteau apela: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Vlasie, Sfântul Procopie, Sfânta Marina, Sfânta Maria Magdalena, Sfinţii Cosma şi Damian, Sfântul Stelian etc. Sfântul Teodosie, sărbătorit pe 11 ianuarie, era „ţinut“ pentru naştere uşoară, ocrotirea pruncilor şi, de ce nu, a viţeilor...

Pruncii, darul lui Dumnezeu Ţăranii noştri se simţeau binecuvântaţi de Dumnezeu dacă aveau casa plină de copii. Încă de când se căsătoreau, femeile alergau la Sfânta Fecioară, să le dăruiască copii. În zestrea fetei era întotdeauna şi o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, chiar într-o vreme când icoanele erau scumpe şi se găseau greu, ca să fie pusă la loc de cinste în noul cămin. Prin unele părţi, o icoană mergea în fruntea alaiului de nuntă, ca Sfânta Fecioară şi Fiul ei să fie de faţă cum au fost la nunta din Cana. În timpul sarcinii, multe lucruri le erau interzise viitoarelor mame. În primul rând, ele ţineau posturile şi sărbătorile cu străşnicie, sperând că jertfa pe care o aduc astfel va atrage mila şi ocrotirea lui Dumnezeu asupra bebeluşului. Apoi, mama avea grijă să nu fure ceva, căci unde va ascunde ceea ce a furat, în aceeaşi parte a corpului copilul va avea un semn. Nu adunau surcele pentru foc în poală să nu nască bebeluşul cu pete. Nu mâncau fructe îngemănate să nu nască gemeni. Se fereau să vadă oameni cu defecte, ologi, şchiopi sau urâţi, să nu fie şi copilul asemenea. Nu dădeau cu piciorul în câine, căci copilul putea deveni câinos la inimă. După cum se vede, făceau tot ce puteau pentru a fi sigure că pruncul va fi sănătos şi bun la suflet. Abia născut, bebeluşul era pus sub ocrotirea Bisericii. Până la botez, care se făcea, de obicei, la opt sau la patruzeci de zile, viaţa pruncului era în mare primejdie. Moaşa, care o ajuta pe mamă să nască, îi aducea apă sfinţită de la biserică. Se prindea o cruce mică sau o iconiţă de leagăn, se lăsau lumânări aprinse toată noaptea. În apa primei scalde, la naştere, sau în apa primei scalde de după botez, se puneau apă sfinţită, lapte, ca să fie bun, busuioc, ca să fie frumos, bani, ca să fie bogat, seminţe de cereale, fasole şi păr de vite, ca să aibă noroc la ele, miere, pentru o viaţă plăcută, carte, creion, ca să fie învăţat, furnici, pentru hărnicie… Sperau că aşa îi pot asigura pruncului o viaţă bună. În a treia zi, exista credinţa că vin cele trei ursitoare, să-i menească ce va fi în viaţă şi cum va trăi. Ca să le îmbuneze, moaşa pregătea o masă cu daruri pentru ele: pâine, sare, zahăr, vin, apă, lumânări aprinse, bani. Prin unele sate, se mai puneau obiecte de ţesut şi cusut, dacă pruncul era fată, sau creion, carte, unelte, dacă era băiat, să devină pricepuţi în ocupaţiile lor viitoare. Se spune că moaşa sau mama pot auzi uneori ce ursesc zânele, dar nimeni nu poate schimba destinul hotărât de ele. Copilul era botezat, de obicei, de naşii de cununie ai părinţilor săi. Devenit creştin, copilul era, în sfârşit, în afara pericolului de a fi luat şi schimbat de făpturi rele, ca Muma-Pădurii, îmbolnăvit şi pocit de Avestiţa, căci acum se afla sub ocrotirea îngerului păzitor. Primejdiile nu încetau, totuşi, odată cu botezul. Începeau bolile şi accidentele copilăriei, menite de ursitoare, dar putând fi vindecate de către sfinţi. Din vieţile sfinţilor, oamenii au reţinut mila pe care o aveau pentru copii. De exemplu, din viaţa Cuviosului Teodosie, au reţinut nu faptul că el a fost întemeietorul vieţii de obşte, ci că le-a ajutat pe femei să nască prunci vii şi sănătoşi. Pentru aceasta, îi ţineau ziua mai ales cei care îşi doreau copii. Femeile se temeau că, dacă nu respectă sărbătoarea, vor naşte greu, iar copiii vor avea probleme. Cu timpul, sărbătoarea a început să fie ţinută şi pentru animale. Iar cei ce aveau vite se rugau Sfântului nu numai pentru pruncii lor, ci şi pentru sănătatea viţeluşilor nou-născuţi. ▲ Ce ştim despre Cuviosul Teodosie? Cuviosul Teodosie s-a născut în Capadocia. Citind din sfintele cărţi în biserică, s-a aprins de dragoste pentru Domnul Hristos şi a hotărât să-L urmeze. De aceea, a plecat spre Ierusalim. Pe drum, a trecut pe la Sfântul Simeon Stâlpnicul, care i-a dat binecuvântare şi i-a proorocit un viitor închinat lui Hristos. În preajma Ierusalimului vieţuia stareţul Longhin, care l-a primit ca ucenic. Apoi s-a refugiat în munte, într-o peşteră unde se spune că se odihniseră şi cei trei regi magi, când s-au întors spre ţara lor, după ce Îi aduseseră daruri Sfântului Prunc. Cu timpul, ucenicii înmulţindu-se, Cuviosul L-a rugat pe Domnul să-l lumineze dacă să construiască o mănăstire mai mare sau nu. A umblat cu o cădelniţă stinsă prin pustie, rugându-L pe Dumnezeu să-i dea semn unde să aşeze mănăstirea, aprinzând cărbunii. Cărbunii s-au aprins, la întoarcere, chiar lângă peşteră, şi acolo a fost ridicată o mănăstire care dăinuie şi astăzi. Încă din timpul vieţii, Cuviosul Teodosie a primit darul facerii de minuni. Pe mulţi a ajutat, dar sunt povestite mai ales minunile pe care le-a făcut pentru femeile cărora le mureau pruncii la naştere. Primind numele Cuviosului, pruncii au trăit şi au ajuns oameni buni. Iar o mamă i-a mulţumit Sfântului pentru că îi salvase de la înec băiatul, care căzuse în fântână. Copilul îi povestise că un călugăr l-a ţinut deasupra apei până a fost salvat şi, de aceea, mama şi fiul au bătut toate mănăstirile, până l-au găsit pe salvator. S-a mutat la Domnul la vârsta de 105 ani, cinstit şi iubit de toţi. ▲ Ursitoarele Credinţa în ursitoare este foarte, foarte veche. Sunt închipuite ca trei femei bătrâne, care torc: Torcătoarea - toarce firul vieţii pruncului; Depănătoarea - îl deapănă, ursindu-i marile evenimente ale vieţii - şi Curmătoarea sau Moartea - taie cu o foarfecă firul vieţii. Oamenii se străduiesc să le îmbuneze, să-i ursească de bine copilului, pregătind o masă cu bucate şi daruri pentru ele, fiind veseli, lăsând luminile aprinse şi uşile deschise. A doua zi, darurile de pe masă le ia moaşa. ▲ Ştiaţi că… - La noi, ursitoarele se mai numesc Ursitoarea, Soarta şi Moartea, la romani Parcele se chemau Nona, Decuma şi Morta, iar la grecii antici, Moirele erau Klotho, Lahesis şi Atropos? - Obiceiul de a pune o masă pentru ursitoare se mai păstrează în zilele noastre în Oltenia? ▲ Ghici ghicitoarea mea 1. Bodea-n sus, Bodea-n jos, Bodea vine burduhos. (fusul şi tortul) 2. Două late alăturate şi la capăt încârligate. (foarfeca) 3. Bete peste bete, cinci mii încheiete. (ghemul)