Sfințire de antimise la hramul Mănăstirii Hodoș‑Bodrog
În ziua praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, 6 august, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, județul Arad, cu prilejul hramului unuia dintre paraclisele mănăstirii.
Cu acest prilej, înainte de Sfânta Liturghie, chiriarhul arădean a sfințit prin ungere cu Sfântul și Marele Mir un număr de 22 antimise necesare bisericilor din eparhie. Antimisul are o importanță deosebită în cultul Bisericii. Nici un preot nu poate săvârși Sfânta Liturghie fără antimis. După ce antimisele se semnează de către ierarh, se pun în acestea sfinte moaște de martiri, încât Sfânta Liturghie să se săvârșească întotdeauna pe sfinte moaște. Antimisul arată legătura preotului și a parohiei cu ierarhul locului.
Din soborul care a slujit împreună cu Arhiepiscopul Aradului au făcut parte: protos. Grigorie Timiș, starețul Mănăstirii Hodoș-Bodrog; arhim. conf. univ. dr. Teofan Mada, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Aradului; arhim. Nestor Iovan; protos. Iustin Popovici, consilier eparhial; pr. Bogdan Noghiu, consilier eparhial; protos. lect. univ. dr. Nicolae Tang și pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad; pr. lect. univ. dr. Gabriel Noje de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și alți părinți slujitori.
Cuvântul de învățătură rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei (pe baza citirilor scripturistice: 2 Petru 1; Mt. 17) a fost despre una dintre cântările bisericești, „Gustați și vedeți că bun este Domnul” (Ps. 33, 8), care arată răsplătirea muncii omului pentru întreținerea vieții sale și pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu. Schimbarea la Față amintește minunea prin care Mântuitorul îi încredințează pe ucenicii Săi de dumnezeirea Sa, tocmai spre a înțelege prezența providenței în întreaga lucrare pe care o desfășoară credinciosul, a mai explicat ierarhul.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat o slujbă de pomenire pentru Episcopul Visarion Aştileanu, la 41 de ani de la trecerea la cele veşnice. Episcopul Visarion este înmormântat în cripta episcopală de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, alături de alţi ierarhi arădeni.
Părintele Nicolae Tang a rostit un cuvânt mulțumind Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, în numele părintelui stareț, al obștii monahale, al credincioșilor și pelerinilor care trec pragul mănăstirii, arătând că dintre multe virtuți care împodobesc activitatea și personalitatea Arhiepiscopului Aradului, se evidențiază cea de păstrător al tradiției și istoriei acestei eparhii.
La sfânta slujbă a participat și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.