Sfinţire de aşezământ în parohia Vicovu de Sus-Est

Un articol de: Tudorel Rusu - 08 Mai 2013

Pentru credincioşii parohiei Vicovu de Sus-Est din Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava, sărbătoarea Sfintelor Paşti din acest an s-a încheiat cu un moment de bucurie, sfinţindu-se Aşezământul „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“, ce va servi atât ca praznicar, cât şi ca aşezământ pentru activităţile culturale ale parohiei.

Marţi, 7 mai 2013, în cea de-a treia zi a slăvitului praznic al Învierii Mântuitorului, la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ din Vicovu de Sus-Est, a avut loc sfinţirea noului praznicar, închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, care va fi folosit şi pentru activităţile culturale ale parohiei. La ceremonia religioasă, ce a fost oficiată după Sfânta Liturghie de pr. Mircia Irina, de pr. Viorel Dutciac şi de diac. Severian Irina, au asistat primarul oraşului Vicovu de Sus, d-l Gheorghe Schipor, directorul Şcolii Generale cu clasele I-VIII Nr. 1 din Vicovu de Sus, d-na Dana Mironescu,  şi un număr important de credincioşi. Noul aşezământ va servi enoriaşilor parohiei din Vicovu de Sus-Est atât pentru slujbele de pomenire a celor adormiţi şi oferirea jertfei în cinstea şi amintirea lor, dar şi în scop cultural, prin desfăşurarea unor serbări închinate marilor praznice ale creştinătăţii, precum  Naşterea, Învierea şi Înălţarea Domnului.

La finalul slujbei de sfinţire, pr. Mircia Irina, parohul Bisericii Vicovu de Sus-Est, a rostit un cuvânt de mulţumire în care a făcut referire la semnificaţia icoanelor amplasate în noul aşezământ: „Icoanele iluminate din această încăpere îi reprezintă pe Apostolul Andrei, cel Întâi chemat, care a adus neamului românesc sămânţa Evangheliei, pe Sfântul Voievod Ştefan, ce aşteaptă a doua venire în naosul Mănăstirii Putna, pe sfinţii români şi coloana infinită pe care se ridică neamul nostru, prin cei mai reprezentativi domnitori ai noştri. Aşa înţelegem să înzestrăm pridvorul credinţei ortodoxe strămoşeşti cu neuitarea, cu pomenirea vrednicilor înaintaşi, dar şi cu iluminarea spirituală a credincioşilor, a urmaşilor celor mai înainte pomeniţi. Mulţumim tuturor celor care au ajutat atât material la ridicarea acestui aşezământ, cât şi printr-un gând bun înălţat Celui de Sus pentru a ajunge la acest moment de sărbătoare şi de finalizare a lucrărilor. Fie ca această încăpere să ne folosească în cunoaşterea şi dragostea faţă de Tatăl Ceresc“.

La final, elevii Şcolii Generale cu clasele I-VIII Nr. 1 din Vicovu de Sus au susţinut un program artistic închinat praznicului Învierii Domnului, fiind răsplătiţi cu ouă roşii, iepuraşi de ciocolată şi pască. După această reprezentaţie, toţi cei prezenţi la slujba religioasă au fost invitaţi la o agapă pregătită de credincioasele parohiei.

Construcţia Aşezământului „Sf. Ioan cel Nou“ al parohiei din Vicovu de Sus-Est a început în luna mai a anului 2011, după ce IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a dat binecuvântarea ridicării noii biserici închinate Învierii Domnului, Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfinţilor români. Ridicarea aşezământului s-a făcut prin bunăvoinţa mai multor enoriaşi, în special a oamenilor de afaceri C. Niţu şi I. D. Chirilă.