Sfințire de așezământ social în satul Mănăstirea Neamț
Sâmbătă, 20 august a.c., cu prilejul sărbătoririi a 200 de ani de la minunea Icoanei Maicii Domnului de la actualul cerdac al bisericii maramureșene (Biserica „Sfânta Treime”) din satul Mănăstirea Neamț, va avea loc slujba de sfințire a noului așezământului social-cultural. Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți.
De la ora 8:00 va fi slujba de sfințire a apei, de la ora 8:30 - Acatistul Maicii Domnului Îndrumătoarea, apoi Sfânta Liturghie arhierească și la final sfințirea Așezământului social-cultural.
„Așteptăm întreaga suflare a credincioșilor din parohia noastră, dar și din comuna Vânători-Neamț și nu numai să participe la acest eveniment important al comunității noastre. Cu dragoste în Hristos, vă așteptăm să fim împreună în rugăciune”, a precizat preotul paroh Cristian Andron.