Sfinţire de aşezământ social la Tomis

Data: 12 Feb 2011

Mâine, 13 februarie, începând cu ora 9:00, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Ierarh Vasile cel Mare" din cartierul Inel 2, str. Ion Neculce, informează Biroul de presă şi comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Răspunsurile liturgice vor fi date de Grupul bizantin "Sfântul Ierarh Vasile cel Mare" al parohiei. După Sfânta Liturghie, va fi oficiată slujba de sfinţire a locului viitorului Aşezământ social-filantropic "Vasiliada", destinat găzduirii, pe perioada cursurilor generale, liceale şi universitare, a tinerilor din mediul rural, care aparţin unor familii creştin-ortodoxe cu venituri materiale modeste sau orfani, dar cu aplecare spre studiu şi dragoste faţă de Dumnezeu.