Sfinţire de biserică în comuna Mogoşeşti din judeţul Iaşi

Un articol de: Ziarul Lumina - 15 Octombrie 2016

Mâine, 16 octombrie 2016, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi Biserica „Sf. Ioachim şi Ana“ din Şanta, comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi. Sfântul locaş a fost construit într-un timp relativ scurt, lucrările începând în anul 2008, parohia fiind înfiinţată în anul 1996 prin desprinderea de parohia-mamă „Sfântul Nicolae“ - Galata din comuna Mogoşeşti.

Compusă din 50 de familii, parohia a beneficiat de sprijinul financiar venit din partea parohiilor vecine, respectiv Parohia „Sfântul Nicolae“ - Mogoşeşti, „Sfânta Varvara“ - Mogoşeşti, „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ - Budeşti, „Sfinţii Constantin şi Elena“ - Dumbrava, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Piciorul Lupului, „Naşterea Maicii Domnului“ - Curături, „Sfântul Nicolae“ - Ciurea, la care s-a alăturat ulterior dl. doctor pediatru Gheorghe Stan de la Spitalul de copii „Sfânta Maria“ din Iaşi. Locul a fost oferit de familia Constantin şi Rozica Frangoi, dar cele mai mari eforturi în a colecta fonduri pentru a ridica acest locaş au făcut familiile Neculai şi Ioana Prisecaru, Constantin şi Margareta Borcan şi Costel Andrei. Biserica are o arhitectură în formă de navă, având lungimea de 21 m şi lăţimea 6,5 m, iar turnul clopotniţei are o înălţime de 10 m. De lucrările la această biserică s-a ocupat pr. Dumitru-Cristinel Puiu, preot din 1996 la Parohia „Sfântul Nicolae“ - Galata din Mogoşeşti.