Sfințire de biserică în localitatea vasluiană Giurgești
Duminică, 17 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a sfințit biserica din localitatea Giurgești, filie a Parohiei Stroiești, Protopopiatul Huși. Cu acest prilej, lăcașul de cult a primit ca ocrotitor, pe lângă Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, și pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan și părintele paroh Silviu Andriescu. Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.
După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată la un Altar amenajat în apropierea lăcașului de cult.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a afirmat că egoismul și rapacitatea ne pot transforma în brute: „Egoismul și rapacitatea - tendinţa patologică de a aduna, sunt cele care ne desfigurează și ne transformă în niște brute, în niște personaje care ne limităm doar la dimensiunea biologică a vieţii noastre, ignorând-o pe cea spirituală. Așa a procedat acest bogat căruia i-a rodit ţarina”.
Preasfinția Sa a arătat că grija față de dimensiunea spirituală a vieții noastre ne procură adevărata liniște și siguranță: „Tot ceea ce însumează spiritualitatea vieţii noastre este mai mult decât preocuparea pentru mâncare, băutură sau pentru ceea ce îmbrăcăm. Acest lucru îl știm fiecare dintre noi - oricâte bogăţii am avea, dacă nu avem liniște sufletească, nu ne putem bucura de ele. Oamenii care trec prin frământări existenţiale care îi cutremură dintr-o anumită inerţie a lor sunt cei care conștientizează cel mai bine că liniștea este un mare dar de la Dumnezeu. Nimic nu contează atât de mult - nici sănătatea! - ca pacea pe care trebuie să o avem în suflet”.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de apreciere, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Silviu Andriescu și a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat în edificarea lăcașului de cult.