Sfințire de biserică în orașul Dondușeni
Biserica Parohiei Ortodoxe Române din orașul Dondușeni, Republica Moldova, păstorită de părintele paroh Roman Botezatu, a fost sfințită duminică, 23 septembrie 2018.
Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi.
Împreună cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei au slujit Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
„Suntem chemați cu toții, și dumneavoastră aici, și noi dincolo, să ne apărăm dreapta credință și să fim atenți la relația dintre noi și în mod special în sânul unei familii. Pentru că, dacă avem credință în Dumnezeu și păstrăm dragostea noastră față de familie, indiferent câte vânturi și valuri vor veni asupra noastră, vom rezista așa cum au rezistat și părinții noștri, care nu au avut o altă bogăție și o altă armă decât sfânta credință, pe de o parte, și, pe de altă parte, familia în care au fost binecuvântați să trăiască fiecare”, a arătat în cuvântul său Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.
La finalul Sfintei Liturghii au fost acordate distincții de vrednicie.
Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Veniamin a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu ocazia acordării „Crucii Patriarhale” părintelui paroh Roman Botezatu.
Construcția bisericii ștefaniene „Acoperământul Maicii Domnului” din Dondușeni a început în anul 2009, când a fost așezată piatra de temelie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Mitropolitul Basarabiei.