Sfinţire de biserică în Parohia Samarineşti
În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit Sfânta Liturghie în mijlocul credincioşilor din Parohia gorjeană Samarineşti. Cu acest prilej, a fost târnosită noua biserică cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe".
Sute de credincioşi au participat la sfinţirea bisericii cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din localitatea Samarineşti, judeţul Gorj. Slujba a fost săvârşită de IPS Irineu, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. "Cei ce iubesc Biserica vor fi primiţi în Împărăţia cerurilor" La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile pericopei duminicale, referitoare la minunea vindecării femeii cu scurgere de sânge şi la învierea fiicei lui Iair. De asemenea, IPS Irineu a felicitat efortul depus de enoriaşii parohiei şi de preotul paroh Dănuţ Modolan pentru finalizarea şi înfrumuseţarea cinstitului lăcaş: "Jertfa dumneavoastră este încununată astăzi prin coborârea Sfântului Duh. V-aţi ostenit şi aţi ridicat Casă lui Dumnezeu, loc de întâlnire cu Tatăl Ceresc şi cu strămoşii care au trăit pe aceste meleaguri. Biserica este locul în care ne rugăm, iar Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre pentru că suntem copiii Lui. El poartă de grijă atât trupurilor, cât şi sufletelor noastre. Prin Pronia Sa putem ajunge să moştenim Raiul numai dacă vom pune la inimă cuvintele Sale, care sunt de viaţă dătătoare. De aceea, cei ce iubesc Sionul, acest nou şi binecuvântat lăcaş care este Biserica lui Hristos, vor fi binecuvântaţi pe pământ. Cei ce iubesc Biserica lui Dumnezeu vor fi primiţi în Împărăţia cerurilor. În mijlocul lumii, Dumnezeu poposeşte în chip real pe sfintele altare, pentru a ne aduce pe toţi în comuniunea iubirii Sale euharistice. El este Samarineanul milostiv şi locuieşte neîncetat în sufletele credincioşilor ortodocşi care au dat numele localităţii lor Samarineşti, adică locul Samarineanului milostiv", a încheiat Înalt Preasfinţia Sa. Tot în cadrul Sfintei Liturghii, IPS Irineu l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Ilie Coandă, pe seama parohiei cu hramul "Mierea Birnici" din Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Lucrările de ridicare a sfântului lăcaş de la Samarineşti au început în anul 1994 şi au fost finalizate cu sprijinul Primăriei şi al enoriaşilor acestei parohii, în frunte cu preotul paroh Dănuţ Modolan. Pentru contribuţii deosebite la ridicarea bisericii au fost acordate patru gramate de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei.