Sfințire de biserică în parohia vasluiană Bogești
În Duminica a 4-a după Paști, 23 mai 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a sfințit biserica din localitatea Tomești, Parohia Bogești, Protopopiatul Bârlad, informează Biroul de presă al eparhiei. De asemenea, a binecuvântat și Altarul de vară ridicat în apropierea lăcașului de cult.
Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie după slujba de sfințire, din soborul slujitorilor făcând parte și părinții consilieri Eduard Irimiea și Ciprian Aurelian Tacu, părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Silviu Marin.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul Hușilor a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit a fi citit în această duminică: „După această întâlnire, slăbănogul dă dovadă de o atitudine foarte nepotrivită. Era un om care a beneficiat de o minune, s-a bucurat de harul tămăduirii, de o atenție specială față de toți ceilalți care erau la scăldătoarea Vitezda. Primind atâtea daruri, el se convertește într-un delator, într-un pârâcios. Cel vindecat se duce la iudei și le spune că Iisus l-a vindecat; El a fost Cel care a încălcat ziua sâmbetei. În Legea Vechiului Testament, oricine călca legea sâmbetei, Sabatul, era vrednic de moarte. Ca să se salveze, acest om ingrat și nerecunoscător Îl pârăște pe Hristos iudeilor.
În urma acestei atitudini foarte perverse, iudeii și-au propus să Îl omoare pe Iisus. Au început să Îl prigonească pentru că a încălcat Sabatul. [...] Din nefericire, întâlnim foarte mulți oameni care adoptă comportamentul acestui slăbănog. El beneficiase de o atenție gratuită din partea lui Hristos. Nici măcar nu se gândea că va fi vindecat, nu ceruse acest lucru.
Din păcate, când cineva ne acordă o atenție deosebită, fără ca noi să îi cerem, nu prețuim acest lucru și ne comportăm inadecvat. În vorbirea curentă, atunci când ținem la cineva în mod deosebit și simțim că deodată ne mușcă, spunem că «ținem șarpele la sân» - ne otrăvește prin răutatea și nerecunoștința pe care le are față de toată disponibilitatea și dragostea manifestată”.
După Sfânta Liturghie, în semn de apreciere pentru lucrarea pastorală desfășurată până în prezent, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Silviu Marin. De asemenea, a oferit Crucea eparhială pentru mireni domnului Daniel Roșca, pentru sprijinul oferit în mod deosebit în cadrul lucrărilor edilitare de la biserica din satul Tomești, și diplome de vrednicie celor care au contribuit la aceste lucrări.