Sfinţire de biserică la Dumbrăviţa

Data: 22 Noiembrie 2010

Sâmbătă, 20 noiembrie, Preafinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Dumbrăviţa Banat II, Protopopiatul Timişoara II, unde a oficiat slujba de sfinţire a bisericii şi Sfânta Liturghie, alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.

La eveniment au participat părintele Mircea Szilagy, protopop Timişoara II, oficialităţi locale, precum şi preoţi şi credincioşi din parohiile învecinate. PS Paisie Lugojanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat înţelesurile slujbei sfinţirii unei biserici şi a admirat jertfa celor implicaţi în ridicarea noului lăcaş, îndemnându-i să sprijine în continuare proiectele Bisericii. "Evenimentul de astăzi, care, în mod minunat, s-a întâmplat chiar în ajunul sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică, încununează strădaniile multor enoriaşi, însă eforturile noastre ar fi fost în zadar dacă n-ar fi existat mai ales ajutor ceresc! Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru că ne-a adunat astăzi să ne rugăm şi să ne bucurăm împreună", ne-a declarat părintele paroh Adrian Craşovan. Parohia a fost înfiinţată în 2008, la iniţiativa locuitorilor din noul cartier al comunei Dumbrăviţa, cu binecuvântarea chiriarhului şi aprobarea Consiliului Eparhial. Capela de lemn, construită în stil maramureşean, a fost ridicată cu sprijinul enoriaşilor şi al autorităţilor locale şi închinată Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Aici vor fi săvârşite sfintele slujbe până la ridicarea, în apropiere, a unui lăcaş mai încăpător. (George Giurgiu)