Sfinţire de biserică la Mănăstirea Neamţ
Biserica „Sfântul Ioan Teologul“ de la Mănăstirea Neamţ va fi sfinţită sâmbătă, 2 mai 2009, de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, şi de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Programul liturgic va începe vineri seara cu slujba Privegherii şi va continua sâmbătă dimineaţa cu sfinţirea Bisericii „Sfântul Ioan Teologul“, după care va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească în Biserica „Înălţarea Domnului“. „Îi aşteptăm pe toţi credincioşii care vor să participe la slujba de sfinţire, mai ales pentru a intra prin sfântul altar, după tradiţia noastră ortodoxă“, a spus arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ. Biserica „Sfântul Ioan Teologul“ din cadrul Complexului arhitectural al Mănăstirii Neamţ se află pe locul unei alte biserici, care se presupune că există de la întemeierea acestei obşti monahale(sec. al XIII-lea). În perioada 1834-1835, în timpul mitropolitului Veniamin Costachi, stareţul Neonil a făcut biserica actuală, care are la demisol gropniţa de la Mănăstirea Neamţ. Între 1999 şi 2003, sfântul lăcaş a fost pictat în tehnica fresco de Ioan şi Daniela Moldoveanu. (C.C.)