Sfinţire de biserică la Oradea

Data: 22 August 2009

În Duminica a XI-a după Rusalii, mâine, 23 august 2009, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din cadrul Protopopiatului Beiuş. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa va oficia slujba de sfinţire a bisericii cu hramul „Buna Vestire“ din localitatea Bunteşti, va binecuvânta casa parohială nou renovată şi va săvârşi Sfânta Liturghie, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. În cadrul slujbei, preotul paroh Ioan Morgovan va primi distincţia de iconom-stavrofor, pentru activitatea pastoral-misionară, administrativ-bisericească şi cultural-educaţională desfăşurată de-a lungul celor 33 de ani de preoţie. Biserica din Bunteşti este cea de-a patra biserică nouă ce este sfinţită, în această zonă, în ultimii doi ani. Comuna Bunteşti este situată între oraşele Beiuş şi Ştei, într-o regiune a judeţului Bihor cu un important potenţial economic şi demografic.