Sfinţire de biserică şi sărbătorirea unui hram în Episcopia Caransebeşului

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 16 Iunie 2021

În Duminica a 7-a după Paşti, Prea­sfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Petroşniţa, județul Caraș-Severin, săvârşind slujba de resfinţire a bisericii parohiale. Vineri, 11 iunie, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie la paraclisul din incinta Clinicii Nera, care şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeei.

Întrucât în ultimul timp, biserica Parohiei Petroşniţa a trecut prin ample lucrări de renovare şi restaurare, chiriarhul locului a oficiat slujba de sfinţire a lăcaşului de închinare în Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, acesta a săvârşit ulterior şi Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic `Ethos~ al Episcopiei Caransebeşului.

La această sărbătoare a comunităţii au fost prezenţi numeroşi credincioşi, dar şi autorităţi locale. Pentru activitatea pastoral-misionară desfăşurată în parohie şi pentru strădania de a renova sfântul lăcaş, părintele paroh Ioan Sârbu a primit din partea ierarhului Diploma de excelenţă „Episcop Emilian Birdaş”. De asemenea, ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit acelaşi act de cinstire. Toţi cei prezenţi au avut posibilitatea să intre şi să se închine în Sfântul Altar.

Vineri, 11 iunie, Preasfinţitul Părinte Lucian a săvârşit, alături de un sobor de slujitori, Sfânta Liturghie la Paraclisul Clinicii Nera, aflat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al eparhiei. La slujba hramului a participat şi doctorul Pavel Chirilă, ctitorul clinicii, prin strădania căruia a fost posibilă înfiinţarea aşezământului. Paraclisul, sfinţit în luna martie a acestui an, a fost amenajat în interiorul Clinicii Nera pentru a îndeplini rolul de spital duhovnicesc pentru bolnavii care, dincolo de recuperarea trupului, au nevoie de întărire şi vindecare sufletească.

Aflată în Valea Nerei, într-o zonă lipsită de poluare din judeţul Caraş-Severin, Nera este prima clinică de recuperare oncologică din România, al cărei tratament vizează trupul, sufletul şi mintea. Piatra de temelie a fost pusă în 2012, clinica deschizându-şi porţile pentru primii pacienţi la începutul acestui an.