Sfințire de capelă la Parohia Țerova din Banat

Un articol de: Darius Herea,   Arhid. Pavel Canea - 16 Martie 2026

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost duminică, 15 martie,  în mijlocul  credincioșilor Parohiei Țerova din Protopopiatul Reșița, județul Caraș-Severin.  Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială „Pogorârea Sfântului Duh”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Lucian a sfințit și capela mortuară ce a fost ridicată în curtea bisericii și i-a dat hramul „Învierea lui Lazăr”. Au participat la sfintele slujbe autorități locale și numeroși credincioși din comunitate.  „Am binecuvântat osteneala credincioșilor și a părintelui paroh Florin Hotea, pentru că în ultimii ani, aici, lângă biserică, s-a ridicat și în această primăvară s-a finalizat o capelă mortuară. Credincioșii de aici s-au mobilizat și au înfrumusețat atât interiorul bisericii, cât și această capelă mortuară pe care astăzi am sfințit-o”, a subliniat ierarhul.

Făcând referire la Evanghelia duminicii, Episcopul Caransebeșului a spus că trebuie să ne purtăm crucea cu responsabilitate: „Suntem chemați să ne răstignim patimile și poftele, să ne lepădăm de păcate, de poftele egoiste și de tot ceea ce înseamnă răutate și neascultare față de Dumnezeu”.

La final, Preasfinția Sa a oferit diplome de recunoștință tuturor celor ce au contribuit la ridicarea capelei, dar și la îngrijirea sfântului lăcaș din Țerova. Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” - Ţerova a fost ridicată în anul 1878.