Sfințire de capelă în oraşul Slănic, judeţul Prahova

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 22 Septembrie 2020

Credincioşii din oraşul prahovean Slănic au putut participa duminică, 20 septembrie, la un eveniment deosebit. Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit slujba de sfinţire a noii capele mortuare a Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” din oraş şi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. 

Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din oraşul Slănic, judeţul Prahova, a fost gazda unui eveniment deosebit pentru viaţa comunităţii. Duminică, în mijlocul credincioşilor acestei parohii s-a aflat Prea­sfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârşit slujba de sfinţire a noii capele mortuare a parohiei şi Sfânta Liturghie, a transmis TRINITAS TV.

În cadrul slujbei de sfinţire a capelei închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Prea­sfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a arătat importanţa unui astfel de aşezământ pentru orice comunitate parohială: „A­ceas­tă capelă este o necesitate practică, fiindcă şi la noi se generalizează condiţiile de igienă privitoare la păstrarea trupurilor celor adormiţi. Caracterul foarte util se vede şi din faptul că în satele româneşti foarte rar se oficiază slujba Botezului sau cea a Cununiei. Slujba cea mai des săvârşită, în afara Sfintei Liturghii, este aceea a Înmormântării. Trebuie să ne rugăm pentru a schimba acest aspect, adică să convingem tinerii să îşi asume această cruce a căsătoriei, iar cei căsătoriţi să îşi asume această nobilă şi frumoasă cruce a naşterii şi creşterii de prunci”.

În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al parohiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, şi a vorbit credincioşilor prezenţi despre importanţa asumării crucii personale pentru mântuirea sufletului: „De la cele dintâi cuvinte ale Evangheliei de astăzi înţelegem că la iubirea Tatălui şi a Fiului, arătată în viaţa Bisericii prin iubirea Sfântului Duh, care ne însoţeşte în ostenelile noastre în vederea dobândirii mântuirii, şi noi trebuie să răspundem cu iubire. Mântuitorul spune: «Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie». Dacă Tatăl a planificat din eternitate o cruce pentru Fiul Său prin jertfa Sa pe Golgota, asigurându-ne nouă mântuirea, dacă Fiul S-a suit pe Cruce de bunăvoie pentru a noastră mântuire, şi noi trebuie să răspundem acestei iubiri, asumându-ne crucea vieţii, lepădându-ne de noi înşine, de egoismul din noi, de individualismul care ne caracterizează în cele mai multe clipe ale vieţii noastre, şi a-I urma cu dragoste lui Hristos, Care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Este necesar să purtăm această cruce deoarece la capătul ei, ca şi în cazul Crucii Mântuitorului, se află cununa cea neveştejită a măririi. Dacă la capătul suferinţei şi morţii lui Hristos pe Cruce stă Învierea Lui cea de a treia zi, şi la capătul crucii noastre asumate de bunăvoie va sta dobândirea vieţii de veci pe care Hristos o dăruieşte tuturor celor care răspund cu iubire chemării Lui”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Romeo Florin Bolovan a primit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, pentru activitatea desfăşurată în parohie. De asemenea, persoanele care au contribuit la construirea şi amenajarea capelei au primit Ordinul „Sfântul Antim Ivireanul” pentru mireni, Diploma şi medalia Anului omagial şi comemorativ 2020 şi distincţii de vrednicie.