Sfințire de clopot la o parohie mehedințeană

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 19 ianuarie, în biserica Parohiei Noapteșa din comuna Șișești, Protopopiatul Baia de Aramă, județul Mehedinți, se arată pe episcopiaseverinului.ro.
Ierarhul a avut alături un ales sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile stranei au fost date de către membrii Grupului psaltic „Sfântul Nicodim” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.
În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Nicodim a tâlcuit Evanghelia rânduită, vorbindu-le credincioşilor de vindecarea minunată săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos asupra celor 10 leproși. De asemenea, Preasfinția Sa a adus în atenţie virtutea recunoştinţei, vădită prin mulţumirea care trebuie arătată lui Dumnezeu în orice moment, la orice pas.
La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul mehedințean a săvârşit slujba de sfinţire a noului clopot al bisericii.
Tot în această zi, Părintele Episcop Nicodim a botezat un nou mădular al Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe prunca Ana-Maria Evelina, fiica părintelui paroh Adelin Cioabă.