Sfinţire de paraclis în Protopopiatul Oneşti
PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a resfinţit, duminică, 14 iunie 2009, paraclisul parohiei Urecheşti 2, Protopopiatul Oneşti. Sfântul lăcaş închinat Sf. Ioachim şi Ana a fost ridicat prin grija pr. Florin Visu, fiind înfrumuseţat cu sprijinul credincioşilor din această parohie. La acest eveniment solemn au participat sute de credincioşi, atât din comuna Urecheşti, cât şi de pe Valea Trotuşului. În prima parte a programului liturgic s-a sfinţit biserica, apoi a avut loc oficierea Sfintei Liturghii de către PS Ioachim Băcăuanul, pe o scenă special amenajată. „A fost o zi plăcută, de înaltă trăire duhovnicească. De altfel, s-a trasat şi conturul pentru noua biserică ce se va zidi aici, închinată Sfinţilor Ioachim şi Ana. Cu această ocazie, PS Ioachim Băcăuanul a oferit pr. paroh Florin Visu rangul de iconom stavrofor, pentru efortul pe care l-a depus şi pentru frumoasa activitate pastoral-misionară. De asemenea, Arhiereu-Vicarul Episcopiei Romanului a rostit un cuvânt de zidire duhovnicească, în care a arătat importanţa Duminicii tuturor sfinţilor. La finalul slujbei a avut loc o agapă creştină“, a spus pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. (C.C.)