Sfinţire de paraclis şcolar la Berislăveşti – Vâlcea
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit luni, 7 iunie, noul cabinet de religie situat în clădirea Şcolii cu clasele I-VIII din localitatea Stoeneşti - Berislăveşti, judeţul Vâlcea. Acest lăcaş de învăţământ, dar şi de rugăciune, se constituie întrun adevărat paraclis închinat Sfinţilor Părinţi Grigorie Palama şi Calinic de la Cernica.
La slujba sfinţirii paraclisului au participat cadre didactice, elevi, preoţi din parohiile vecine însoţiţi de părintele protopop Alin Gherghinoiu, precum şi invitaţi de la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi autorităţi publice. La sfârşitul slujbei, PS Emilian Lovişteanul, în cuvântul de învăţătură, a subliniat printre altele că "elevii au nevoie de iubirea părinţilor şi a cadrelor didactice deopotrivă, completată cu iubirea preoţilor, pentru că, "familia este Biserica de acasă", după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi". În încheiere, Preasfinţia Sa a oferit diplome şi iconiţe atât profesorilor, copiilor, cât şi ostenitorilor care au contribuit la ridicarea acestui lăcaş.