Sfinţire de pictură exterioară la Mănăstirea Sihăstria Rarăului
Duminica aceasta, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Sihăstria Rarăului, unde a sfinţit pictura exterioară a locaşului de cult, precum şi lumânărarul mănăstirii. Totodată, ierarhul a rostit rugăciuni de binecuvântare la izvorul aflat în imediata apropiere mănăstirii.
În Duminica a VI-a după Paşti, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria Rarăului. Cu această ocazie, ierarhul a sfinţit pictura exterioară a bisericii mănăstirii, precum şi lumânărarul. Totodată, a fost binecuvântat izvorul aflat în imediata apropiere a mănăstirii.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe o scenă special amenajată în incinta aşezământului monahal, împodobită cu icoane, cetină şi scoarţe populare din Bucovina. Răspunsurile la strană au fost date de călugării din obştea mănăstirii. În cadrul slujbei arhiereşti, au fost oficiate două hirotonii: una întru preot şi una întru diacon.
În cuvântul de învăţătură, IPS Părinte Pimen a precizat: „Aşa cum fariseii nu au putut să înţeleagă vindecarea vederii orbului din naştere din cauza păcatului mândriei, tot aşa oamenii necredincioşi nu înţeleg poruncile lui Dumnezeu. Păcatul întunecă şi mintea, raţiunea, dar şi ochiul sufletului - conştiinţa. Ochii trupeşti, dacă sunt curaţi, văd ce este bun şi ce este rău în jur. La fel este şi cu ochiul sufletului; dacă acesta este curăţat prin Taina Spovedaniei, îl putem înţelege şi pe aproapele nostru, ajutându-l, şi putem înţelege şi legile lui Dumnezeu, pe care trebuie să le respectăm şi să le împlinim. Legile şi poruncile lui Dumnezeu sunt viaţă, după cum spune psalmistul“.
Obştea mănăstirii a încheiat bucuria Sfintei Liturghii cu o agapă servită tuturor închinătorilor.
Mănăstirea Sihăstria Rarăului, înălţată în poiana cu acelaşi nume, este mănăstire de călugări, având ca hram sărbătoarea Înălţarea Domnului. Ctitorie domnească a voievodului Petru Rareş, mănăstirea a fost construită în anul 1541. Urgiile istoriei nu au ocolit sfântul locaş, care a fost refăcut abia în anul 1989. Lucrările de reconstrucţie au durat doi ani şi trei luni, iar la 16 august 1994 biserica mănăstirii a fost târnosită.