Sfințire de pictură la biserica arădeană din Variașu Mare

Data: 05 Feb 2024

Duminica a 15-a după Rusalii, 4 februarie, a constituit o zi de aleasă sărbătoare pentru credincioşii Parohiei Variașu Mare, județul Arad, care au fost binecuvântați de Înalt­preasfințitul Părinte Arhi­episcop Timotei.  Ierarhul a sfinţit, cu aceas­tă ocazie, pictura bisericii parohiale cu hramul „Înălțarea Domnului”.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost întâmpinat duminică dimi­neață de copiii parohiei, care i-au dăruit flori, precum și de un ales sobor: părintele Flavius Pet­cuț, protopopul Aradului, arhid. Bogdan Noghiu, inspector eparhial, pr. Vasile Chindriș, pr. Vasile Jivănescu, pr. Flavius Lazăr, pr. Teodor Baba și pr. Lucian Baba, parohul bisericii.

A urmat apoi sfinţirea picturii, finalizată în anul 2020 de către părintele Vasile Chindriș. 

În continuare, Arhiepiscopul Aradului a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de soborul de clerici, rostind și cuvântul de învăţătură despre „Poruncile dumne­zeiești și bise­ri­ceș­ti” (în baza citirilor scripturistice ale duminicii: 2 Cor. 4; Matei 22), adăugând și îndemnuri la fapte bune, trupești și sufletești, ce pun în lu­mină ajutorul harului divin la strădaniile omenești spre dobândirea mântuirii. 

Pentru întreaga activitate administrativ-gospodărească, părintele pa­roh Lucian Baba a fost hirotesit întru iconom.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala Mixtă a Catedralei Arhiepiscopale din Arad, condusă de către diaconul Laviniu Morariu.

La slujbele de duminică a asistat și preotul László Bakó, din partea Pa­­­rohiei Romano-Catolice Iratoșu. S-au rugat împreună cu credincioșii pa­­rohiei din Variașu Mare și pre­șe­din­tele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, primarul comunei Va­ri­așu Mare, Attila Papp, și viceprimarul comunei Variașu Mare, Florin Baniciu, ne-a transmis Carina Baba.