Sfinţire de troiţă în Parohia Ghidion

Un articol de: Constantin Ciofu - 04 Ianuarie 2018

În Parohia Ghidion-Stăniţa, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, a fost sfinţită vineri, 29 decembrie 2017, o nouă troiţă de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Edificiul a fost înălţat în incinta curţii bisericii cu hramul „Sfântul Gheorghe", cu sprijinul financiar al familiei Crăciun Năstase şi Silvia, fiind dedicat deţinuţilor politici care s-au jertfit pentru apărarea valorilor naţionale şi a dreptei credinţe strămoşeşti. Prima parte a manifestării a constat într-o conferinţă susţinută de Silvia Crăciun. De asemenea, Gheorghe Chiriac, fost deţinut politic şi fiu al satului, a împărtăşit celor prezenţi trăirile din timpul detenţiei din perioada comunistă. Ierarhul a oferit la final diplome de vrednicie familiei ctitorului, dar şi preotului paroh Vasile Stan. Copiii parohiei au primit din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului pungi consistente cu dulciuri.