Sfinţire de troiţă în satul Ţepoaia, Protoieria Sascut

Un articol de: Constantin Ciofu - 29 August 2018

În Duminica a 13-a după Rusalii (n.r. duminică, 26 august 2018), după Sfânta Liturghie, în Parohia Ţepoaia, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost sfinţită o troiţă închinată Sfintei Cruci. Sfinţirea a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de părintele Vasile Abageru, secretar al Protoieriei Sascut. Vechea troiţă, construită la intrarea în satul Ţepoaia în anii 1990, a fost înlocuită în acest an cu una nouă în stil maramureşean, închinată Sfintei Cruci, prin dragostea jertfelnică a credincioşilor din Parohia Ţepoaia, care au contribuit la ridicarea şi împodobirea acesteia. De asemenea, s-au sfinţit icoanele aşezate în pridvorul Bisericii parohiale cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Cei prezenţi s-au închinat cu evlavie Cinstitei Cruci şi i-au pomenit în rugăciune pe toţi cei care au contribuit la realizarea acesteia, precum şi pe preoţii slujitori şi ctitorii trecuţi în veşnicie.