Sfinţire de troiţă la Mănăstirea Codru - Babadag

Data: 07 Noiembrie 2011

În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica mică a Mănăstirii Codru, Protopopiatul Babadag.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură legat de pericopa evanghelică a zilei, spunând între altele: "Iată exemple de credinţă puternică, mai întâi această femeie bolnavă de 12 ani, care la credinţa ei a adăugat smerenia şi răbdarea şi care s-a învrednicit a se tămădui prin atingerea de poalele hainei Mântuitorului, care o şi laudă pentru credinţa sa, şi apoi credinţa lui Iair, mai-marele sinagogii, care a avut bucuria de a-şi vedea readusă la viaţă pe fiica lui de 12 ani. Această credinţă se cade să o avem şi noi ca să putem dobândi ceea ce cerem în rugăciunile noastre de la Dumnezeu".