Sfinţire de troiţă şi de monument, dedicate eroilor, la Bohotin
Credincioşii din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ Bohotin, Protopopiatul II Iaşi, au avut bucuria de a primi duminică, 29 mai a.c., vizita şi binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din Cercul pastoral „Sfântul Ierarh Spiridon“ şi de părintele protopop Marius Daniel Porfir, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat slujba de sfinţire a troiţei, aflată la intersecţia drumului naţional ce duce către vama Albiţa cu cel către Moşna, şi a Monumentului Eroilor, aşezat lângă biserica satului.
Troiţa sfinţită a devenit o adevărată punte de legătură de credinţă între satul nou şi satul vechi, însă cel mai important moment a fost binecuvântarea Monumentului Eroilor, refăcut complet în luna mai 2016 din marmură neagră şi albă, cu soclu de bazalt.
Copiii de la şcoala generală din Bohotin, îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale, l-au întâmpinat pe IPS Părinte Mitropolit şi i-au dăruit flori, în timp ce epitropul Alexandru Bălăucă l-a primit cu pâine şi sare. De faţă a fost şi primarul comunei Răducăneni, Mihai Irimia, şi membrii Consiliului Local, cei care au alocat fondurile pentru refacerea monumentului.
După oficierea slujbei de binecuvântare, IPS Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură despre importanţa construirii unui astfel de monument închinat eroilor: „Prezenţa unui monument precum acesta aste un semn vizibil de lecţie de istorie. Fiind aşezaţi aici, de-a lungul veacurilor, mulţi au dorit să ne cotropească, să ne ia pământul, să ne ia sufletul, să ne îndepărteze din vatra noastră unde Dumnezeu, cu multe mii de ani în urmă, a aşezat pe strămoşii noştri. Ridicarea unui monument este un semn că oamenii încearcă să nu uite, deşi uitarea se aşază adesea asupra noastră. Acest lucru se vede din ce în ce mai mult şi în cărţile de istorie şi în preocupările oamenilor. Au fost ani în care au murit zeci de mii, poate chiar sute de mii de oameni, români. Aici sau unde conducători ai noştri sau ai altor popoare i-au dus departe de ţară, uneori pentru raţiuni nu foarte înţelese de noi, cum se mai întâmplă adesea şi în alte zone şi în alte timpuri. Prezenţa unui monument precum acesta sensibilizează neuitarea, căci uitarea te transformă din om în neom, cu conştiinţa că totul începe cu tine şi totul se sfârşeşte cu tine. Un monument precum acesta ne arată că am avut strămoşi, că nu am venit de nu ştiu unde, că noi suntem fiii lor, şi aceeaşi determinare pe care ei au avut-o pentru apărarea acestui pământ s-o avem şi noi în mintea noastră“.
A urmat apoi cuvântul profesorului Constantin Străchinaru, fost deţinut politic şi prieten apropiat al regretatului general (r) Constantin Gh. Bucos, ctitorul monumentului, care a elogiat dragostea de ţară şi patriotismul ca nestemate ale neamului românesc: „Puteţi fi mândri că noi, cei mai în vârstă, am ajuns să fim prezenţi la o asemenea întâlnire, iar dumneavoastră aţi avut puterea, voinţa creştinească de a veni aici, la un asemenea eveniment. Asta arată că în cadrul populaţiei noastre există ceea ce numim noi umanitate, există încă credinţă şi ideea de solidaritate, de unire, de înfrăţire“.
Părintele paroh Iulian Andrei a mulţumit ctitorilor monumentului eroilor: general (r) Constantin Gh. Bucos - trecut la cele veşnice -, reprezentanţilor Asociaţiei Naţionale a Veteranilor din Iaşi, Primăriei şi Consiliului Local Răducăneni şi Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, preoţilor şi credincioşilor prezenţi pentru rugăciunea, gândul de bine şi entuziasmul cu care au participat la această adevărată sărbătoare a satului Bohotin.
IPS Teofan a acordat diplome şi distincţii de vrednicie domnului Mihai Irimia, primarul comunei Răducăneni, Consiliului Local al comunei Răducăneni, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, domnului general (r) Constantin Bucos, post mortem, doamnei preotese Alina Andrei şi părintelui paroh Iulian Andrei.
La final, în baza protocolului de colaborare pe care parohia îl are încheiat cu şcoala, copiii prezenţi, coordonaţi de învăţător Rotaru Vasile, au susţinut un program de cântece şi poezii patriotice care i-a impresionat pe cei prezenţi. În acordurile imnului naţional „Deşteaptă-te, române!“, a fost ridicat drapelul României, de către jandarmii prezenţi, pe catargul de lângă monument.
Troiţa sfinţită din Bohotin a fost construită de Valentin Petrea şi Victor Flondor. Monumentul eroilor are ctitor pe general (r) Constantin Gh. Bucos şi Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, filiala Ştefan cel Mare şi Sfânt, Iaşi.