Sfințire în Parohia Țârdeni, Bacău

Un articol de: Pr. Răzvan Dimitrie Radu - 13 Noiembrie 2023

Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, cu prilejul programului cultural-religios derulat în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Țâr­deni, județul Bacău, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul comunității pentru a binecuvânta lucrările de înnoire, înfrumusețare și zidire derulate de către credincioșii încredințați spre păstorire părintelui paroh Andrei Teslariu.

Din inițiativa părintelui paroh, ajutat de către enoriași și Consiliul local al Primăriei Blăgești, la biserica pusă sub ocrotirea Sfinților Arhangheli din Țârdeni s-a desfășurat o serie de lucrări menite să răspundă nevoilor misionar-pastorale ale comunității. Astfel au fost ridicate un Altar de vară, o capelă mortuară și un birou parohial, iar casa de prăznuire a fost renovată și modificată, pentru ca un număr mai mare de cre­dincioși să poată participa la activitățile cultural-duhovnicești ce se vor derula aici.

Evenimentul a debutat cu întâmpinarea icoanei Maicii Domnului „Ierusalimitissa”, adusă de la Parohia Măgura, pentru ca mai apoi să fie săvârșită slujba Vecerniei de către un sobor de preoți, sub protia părintelui protoiereu de Bacău, Eugen-Ciprian Ciuche.

La finalul slujbei, în răsunetul clopotelor, clerul și credincioșii au ieșit în întâmpinarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, care i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și a rostit lângă icoana Maicii Domnului aflată în pelerinaj la parohie imnul acatist compus pentru acest cinstit odor.

În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre dinamica Bisericii, precum și despre lucrarea destoinică a părintelui paroh alături de comunitatea de credincioși.