Sfințire în Parohia Vad, județul Brașov
Comunitatea parohială din Vad, județul Brașov, a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în Duminica a 28-a după Rusalii. Ierarhul a liturghisit în biserica parohială și a sfințit la final capela mortuară a parohiei.
Credincioșii din Vad au îmbrăcat costumele populare și au participat în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească, într-o zi de sărbătoare duhovnicească pentru întreaga comunitate. Alături de ierarh s-au aflat în sobor mai mulți slujitori ai sfintelor altare, iar răspunsurile liturgice au fost date de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotesit diacon pe teologul Adrian Condurache.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu le-a tâlcuit celor prezenți Pilda celor poftiți la cină, fragment scripturistic citit la Evanghelia din această duminică.
„Dumnezeu Însuşi ne cheamă la Cina care ne dă viaţa veşnică. El a pregătit pentru omenire viaţa veşnică, adică Împărăţia cerurilor, şi aceasta este şansa vieţii noastre. Este ceea ce trebuie să dobândim noi prin rânduiala pe care o împlinim în cadrul Bisericii, prin tot ceea ce ne învaţă ea, dar mai ales prin participarea la Sfânta Liturghie şi la Sfânta Împărtăşanie. Împărăţia lui Dumnezeu se câştigă prin ceea ce ne oferă Sfânta Liturghie, care este ospăţul credinţei, Masa Împărăţiei”, a spus ierarhul.
La final, preotul paroh Ioan Rînea i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea arhierească și i-a dăruit o icoană. IPS Mitropolit Laurențiu a îndemnat comunitatea parohială și preotul paroh să continue lucrările de renovare și înfrumusețare a bisericii parohiale și să înceapă lucrările de pictură. Fostul preot paroh de la Vad, Sorin Mustață, a fost hirotesit iconom. De asemenea, ierarhul a oferit distincția „Crucea șaguniană pentru mireni” lui Marius-Gheorghe Toanchină, iar primarul comunei Șercaia, Cristinel Paltin, precum și mai mulți binefăcători au primit diplome de recunoștință. La final, a avut loc sfințirea capelei mortuare a parohiei.