Sfinţire la Dumbrăveni, Beclean
Credincioşii din Parohia Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, l-au avut în mijlocul lor, în vinerea din Săptămâna Luminată, pe Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului care, alături de arhid. Claudiu Grama, consilier eparhial, arhimandritul Teofil Roman, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane şi un sobor de preoţi, a săvârşit slujba de sfinţire a casei parohiale, reabilitată integral. Pentru eforturile sale, parohul Alexandru Eugen Gherghel a primit ordinul „Sfinţii Martiri Năsăudeni”.