Sfințire la Mănăstirea „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Slănic Moldova
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, s-a aflat duminică, 9 august, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”-Slănic Moldova, judeţul Bacău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit Paraclisul „Buna Vestire” al așezământului monahal, informează eprb.ro.
Împreună cu Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a slujit şi un sobor de slujitori din care au făcut parte arhim. Nicolae Dănilă, exarh al mănăstirilor, protos. Daniel Leonte, starețul mănăstirii, precum și alți clerici. De asemenea, la acest binecuvântat moment au fost prezenți și numeroși credincioși și reprezentanți ai autorităților locale, precum Cristian Aurelian Ciubotaru, primarul orașului Târgu Ocna; Ioan Bujor, primarul comunei Dofteana, și Gabriel Orândaru, primarul comunei Căiuți.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a evidențiat că textul evanghelic rânduit pentru a fi citit în această duminică este foarte potrivit perioadei Postului Adormirii Maicii Domnului: „Toți suntem copiii lui Dumnezeu și am fost înfiați prin har, prin Taina Sfântului Botez. De aceea, să alergăm la Părintele nostru Cel ceresc. Să alergăm, în primul rând, cu smerenie, cum a făcut tatăl din pilda de astăzi, dar să însoțim rugăciunea noastră și cu faptele bune, cu postirea, pentru că așa tăiem puterea vrăjmașului și-l alungăm din viața noastră”.
La momentul potrivit, ierarhul l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Nicolae Iancu, pe seama mănăstirii. De asemenea, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ieromonahul Nicolae Necula a fost hirotesit protosinghel.
La finalul Sfintei Liturghii, protos. Daniel Leonte a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru purtarea de grijă față de așezământul monahal, Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul pentru prezență și slujire, precum și tuturor celor care au contribuit la înnoirea paraclisului.
În continuare, a fost citit hrisovul de sfințire, iar clericii și credincioșii s-au îndreptat în procesiune către Paraclisul „Buna Vestire”, unde Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a săvârșit slujba de târnosire. Tâlcuind semnificația momentului, ierarhul a evidențiat că, prin acest „nou Altar sfințit pe acest vârf de munte, Dumnezeu este chemat și coboară în mijlocul nostru”.