Sfinţire la Schitul Bazna

Data: 29 Decembrie 2010

Capela de la demisolul Bisericii "Naşterea Maicii Domnului", lăcaş de cult care se află în plină construcţie în incinta Schitului Bazna, a fost sfinţită în Ajunul Crăciunului de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Au fost prezenţi la eveniment exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Visarion Joantă, preoţi medieşeni şi din împrejurimi, maicile care vieţuiesc la aşezământul monahal din localitatea sibiană, precum şi Mircea Vescan, ctitorul lăcaşului de cult, împreună cu familia şi numeroşi invitaţi. Capela va fi folosită pentru oficierea slujbelor religioase, până la finalizarea lucrărilor de construcţie ale bisericii.

Două locuri de rugăciune După slujba de sfinţire, oficiată de ierarh şi de soborul de preoţi şi diaconi, Mitropolitul Ardealului a mulţumit familiei Vescan pentru eforturile depuse în a finaliza capela şi a construi biserica pe locul unde a existat mulţi ani o temelie pe care să se zidească un lăcaş de cult. "Este firesc să existe la temelia acestei biserici o capelă, un loc de rugăciune şi un centru de greutate pentru întreaga zidire, pentru că slujbele religioase care se vor oficia aici de acum înainte vor continua până când biserica va fi pregătită pentru sfinţire, ca o mireasă pentru nuntă. Când vom sfinţi altarul bisericii, vom pregăti şi aici un altar sfinţit, pentru a fi două locuri de rugăciune, care se întregesc unul pe altul. Trebuie să aducem mulţumire bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit de această bucurie şi Îl rugăm să trimită asupra celor care s-au ostenit cu multă dragoste şi mult efort, zi şi noapte, toată binecuvântarea Sa", a spus IPS Laurenţiu. La final, artistul Florin Săsărman a susţinut un recital de colinde, iar agapa frăţească a încheiat sărbătoarea de la Bazna. Construcţia bisericii de la Schitul Bazna a început imediat după aşezarea pietrei de temelie, slujbă oficiată în acest an de IPS Laurenţiu în a treia zi de Paşti. Lucrările de zidire se află într-un stadiu avansat. (Ştefan Mărculeţ)