Sfinţire la Tarna Mare, Protopopiatul Oaş
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Parohia Tarna Mare, cu hramul „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul“ din Protopopiatul Oaş, în urma amplelor lucrări de înnoire ce s-au făcut în ultimii ani. Ierarhul a oficiat, apoi, Sfânta Liturghie şi a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură. De asemenea, în cadrul anului închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, biserica din Tarna Mare a primit cel de-al doilea hram, al Sfinţilor Brâncoveni, care va fi prăznuit la data de 16 august. La sfârşitul Sfintei Liturghii, parohul Daniel Păcurar a fost distins cu rangul de iconom stavrofor, iar binefacătorii au primit diplome de vrednicie. Din partea consiliului local al primăriei Tarna Mare, primăriţa Mariana Sobius a conferit Preasfinţitului Iustin Sigheteanul titlul de „Cetăţean de Onoare“.