Sfințire și binecuvântare la o parohie prahoveană

Data: 10 Septembrie 2018

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, sâmbătă, 8 septembrie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhie­piscopiei Bucu­rești­lor, a resfințit catapeteasma bisericii parohiale din Cocorăștii Grind, județul Prahova. Catapeteasma datează din anul 1883 și a fost restaurată recent, informează basilica.ro. Cu această ocazie, credin­cioșii din parohie, dar și din împrejurimi au putut cinsti un fragment din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, adus de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucu­rești. În ajunul sărbătorii, racla cu cinstitul odor a fost purtată în procesiune pe străzile din localitatea prahoveană.

Sâmbătă, după sfințirea catapetesmei, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, ierarhul a spus că Nașterea Maicii Domnului din Drepții Ioachim și Ana ne arată că rugăciunile stăruitoare făcute către Dumnezeu nu rămân fără un răspuns. „Cine dintre noi ar mai avea răbdare ca ani îndelungați să ceară ceva de la Dumnezeu și totuși să stăruie în această rugăciune și în fapte bune, așa cum făcea Ioachim în Templul din Ierusalim? Câți dintre noi mai au răbdare ca până la vremea bătrâneților să ceară ceva de la Dumnezeu și, chiar dacă nu au primit la vremea când au cerut, să rămână încrezători în primirea răspunsului așteptat. (...) Ei reprezintă adevărații părinți care cer ani la rând ca Dumnezeu să le trimită un prunc, în comparație cu alți părinți care în timpul purtării jugului căsătoriei lor nu primesc pruncii pe care i-a trimis Dumnezeu. (...) Învățăm că Dumnezeu trimite binecuvântarea lui asupra celor care îl caută stăruitor, iar această binecuvântare se retrage de la cei care nu fac voia Lui”, a spus Preasfinția Sa.

La final, pr. paroh Andrei Mihail Bîja a fost hirotesit iconom, iar mai mulți credincioși care s-au implicat în lucrările de restaurare a catapetesmei resfințite au primit diplome omagiale cu medalie și distincții de vrednicie.