Sfințire și slujire arhierească la o parohie din Gorj

Un articol de: Pr. Teodor Marcu - 17 Iulie 2023

În Duminica a 6-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Lupești, Protoieria Târgu-Cărbunești, județul Gorj. 

Imediat după această slujbă, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie. În cadrul sfintei slujbe, teologul Alexandru Iulian Barcean a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Câmpu Mare, din Protoieria Târgu-Cărbunești, județul Gorj. Actul de resfințire a fost citit de către părintele protoiereu Ion Spilcă.

Pentru implicarea pastoral-administrativă, părintele paroh Violet-Vasile Munteanu a fost ridicat la rangul de iconom, iar următoarele persoane au primit gramate de mulțumire: Irina Cojocaru, primarul comunei Bumbești Pițic, Gheorghe Cosoroabă, Petrică Crețoiu, Virgil Dobroiu și Alexandru Dobre Pistol. 

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre însemnătatea sfințirii unei biserici: „Întotdeauna sfințirea unei biserici atrage după sine mulți credincioși, atât din localitatea unde se sfin­țește biserica, cât și din împrejurimi, care vin să participe la o slujbă deosebită. În acest moment de târnosire a bisericii, noi chemăm puterea lui Dumnezeu ca să Se pogoare peste sfânta biserică să o sfințească și în același timp să-i sfințească pe toți cei credin­cioși. În felul acesta, Dumnezeu sfințește munca noastră. După cum vedem, El ne dă puterea ca să o zidim, să lucrăm și să înfru­mu­sețăm casa Sa. Biserica este centrul nostru de viață duhovnicească. La biserică venim întotdeauna, nu numai când avem nevoie. Aici venim când trebuie să ne botezăm, venim când ne cununăm, venim când ne înmormântăm, acestea fiind cele mai importante evenimente din viața unui credincios. De asemenea, de fiecare dată, venim la Sfânta Liturghie duminica și în fiecare zi de sărbătoare pentru că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu”.

La final, Părintele Mitropolit Irineu i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la lucrările de restaurare a sfântului lăcaș.