Sfinţirea Altarului de vară al Parohiei Sfânta Vineri din Suceava
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat duminică, 13 octombrie, în mijlocul credincioşilor Parohiei Sfânta Vineri din municipiul Suceava, cu ocazia înainteprăznuirii ocrotitoarei bisericii, Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Ierarhul a fost primit de copii cu flori şi de soborul de preoţi în frunte cu părintele Viorel Ilisoi, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu părintele Minu Mititelu, protopop al Protoieriei Suceava 2.
Ierarhul, împreună cu soborul de slujitori, a săvârşit slujba de sfinţire a Altarului de vară din curtea bisericii, după care a fost oficiată Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Lumină lină” a parohiei. În cadrul slujbei, diaconul Tiberiu Tcaciuc a fost hirotonit preot, iar la final, părintele paroh Silviu Galeş a fost hirotesit iconom stavrofor.
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Suceava a fost construită între anii 1991 și 2001 şi sfinţită la 9 septembrie 2001 de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În prezent, aici funcţionează Asociaţia filantropică „Lumină lină” şi se află sediul Protoieriei Suceava 2.