Sfințirea Altarului de vară din Ionășeni
Credincioșii din localitatea Ionășeni, județul Botoșani, au participat sâmbătă la sfintele slujbe oficiate la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate de Preasfințitul Părinte Nechifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, în care a explicat de unde vine numele de „Săptămâna Luminată”. Ca răsplată pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, pr. paroh Claudiu Crupă a fost hirotesit întru iconom stavrofor.
După Sfânta Liturghie, ierarhul împreună cu preoții și credincioșii prezenți au mers în curtea sfântului lăcaș, unde a avut loc slujba de binecuvântare a Altarului de vară și a casei de prăznuire.