Sfințirea apei de Bobotează la românii din Serbia
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Sfânta Liturghie și Sfințirea cea mare a apei.
„Mântuitorul Se botează în râul Iordan, de la prorocul Ioan Botezătorul, acest moment fiind cea dintâi arătare sau descoperire a Sfintei Treimi în Noul Testament. Sfinții Părinți, în special Sfântul Ioan Gură de Aur și Fericitul Ieronim, învață faptul că Epifania Sfintei Treimi s-a întâmplat la Botezul Domnului și nu la Nașterea Sa, pentru că era necesar ca Mântuitorul să fie mai întâi cunoscut sau știut de lume. Până la Botez, Hristos nu era cunoscut de oameni, deși trăia în mijlocul lor. Nici măcar Sfântul Ioan Botezătorul nu-L cunoștea, mărturie în acest sens oferindu-ne Sfânta Evanghelie: «Eu botez cu apă», zice Sfântul Ioan Botezătorul, «dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei» (Ioan 1, 26-27)”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Prin grija ostenitorilor Catedralei Episcopale, credincioșii au primit Agheasmă Mare în recipiente din plastic etichetate, pregătite special încă din ajunul praznicului.