Sfințirea apei în ajunul Bobotezei la Catedrala Patriarhală
Cinstirea praznicului Botezului Domnului a început la Catedrala Patriarhală în ajun, 5 ianuarie, fiind săvârşite rânduieli liturgice speciale ce au cuprins și slujba Sfințirii mari a apei. Au fost pregătite şi recipientele cu Agheasmă Mare ce vor fi oferite pelerinilor şi credincioşilor în ziua praznicului Bobotezei.
Sărbătoarea Botezului Domnului este prăznuită în fiecare an în Biserica Ortodoxă Română printr-un program liturgic special, cu mai multe slujbe ce se săvârşesc doar în această perioadă. Celebrarea acestui mare praznic al creştinătăţii a început la Catedrala Patriarhală din Bucureşti în ajun, joi, 5 ianuarie, prin oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia sărbătorii Botezului Domnului.
Rânduiala specială a fost săvârşită de un sobor de slujitori sub protia părintelui protosinghel Silvestru Buşică, răspunsurile la strană fiind oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, sub conducerea lampadarului Gabriel Rădăşanu.
La finalul Sfintei Liturghii, după rostirea rugăciunii Amvonului, soborul de slujitori, căruia i s-au adăugat şi părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, părintele protosinghel Filaret Irofte, părintele protosinghel Adrian Rogoz şi ieromonahul Serghie Pârău, a săvârşit în pronaosul sfântului lăcaş de pe Colina Bucuriei slujba Sfinţirii mari a apei.
Preoţii slujitori i-au binecuvântat apoi pe credincioşii care au participat la slujbă prin stropirea cu această apă sfinţită.
În cadrul aceleiaşi rânduieli, au fost sfinţiți şi 26.000 de litri de apă care au fost ulterior îmbuteliați de voluntarii Patriarhiei Române în recipiente noi cu capacitate de doi litri. Totodată, în cadrul Sfintei Liturghii au fost sfinţite şi 5.000 de pachete cu anafură pentru credincioşii şi pelerinii care participă la rânduielile săvârşite la Catedrala Patriarhală cu prilejul Bobotezei.
În ziua sărbătorii Botezului Domnului, în sfântul lăcaş de pe Colina Bucuriei, este săvârşită Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, la finalul căreia, în pridvorul Reşedinţei Patriarhale, trei arhierei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, vor săvârși Sfinţirea mare a apei, binecuvântându-i pe credincioşii prezenţi prin stropirea cu agheasmă.
Credincioşii participanţi la aceste sfinte rânduieli primesc la „Baldachinul Sfinţilor” din proximitatea Catedralei Patriarhale, încă de la primele ore ale dimineţii, recipiente sigilate cu Agheasmă Mare şi punguliţe cu anafură sfinţite în ajunul sărbătorii.