Sfinţirea Apei la Băile Olăneşti

Data: 12 Aprilie 2010

În ziua praznicului închinat Maicii Domnului din Săptămâna Luminată, PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica Parohială "Izvorul Tămăduirii" din staţiunea Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea.

Slujba de sfinţire a apei s-a oficiat pe o scenă special amenajată pe platoul din faţa bisericii. La sfârşitul slujbei, PS Emilian a rostit un cuvânt de învăţătură, mulţumind tuturor credincioşilor prezenţi, binecuvântându-i şi stropindu-i cu agheasmă, îndemnându-i să guste din aceasta şi să-şi stropească locuinţele şi locurile de muncă. La această mare sărbătoare a ortodoxiei prăznuită în Biserica Parohială "Izvorul Tămăduirii" din oraşul Băile Olăneşti au participat autorităţi locale şi numeroşi credincioşi precum şi turişti aflaţi în staţiune pentru tratament.